[varianta completa]
Întuneric. Privirea-mi caută stăruitor dar văd totul în negru. Palmele-mi se comtractă de emoţie iar corpul mi-e scuturat de frig. Stând în picioare îmi întind mâinile pentru a căuta ceva cunoscut dar nu găsesc nimic. Linişte absurdă. Doar răsuflarea-mi grea îmi sună cunoscut în bezna-mi străină, cănd stau în aerul stătut, negru. Îmi mişc tălpile goale şi moi şi simt pământul aspru învelit de un praf greu şi fire uscate de paie care mă înţeapă.
După lungi ezitări mă decid şi fac un prim pas învăluit în beznă. După o lungă pauză îl fac şi pe cel de-al doilea. Păşesc progresiv, lent, prudent, respirând greu aerul încins, dens, îmbăcsit, cu miros de lemn vechi. Îmi ridic încet mâinile pentru a nu mă lovi de ceva. Înaintând ochi-mi obişnuiţi cu întunericul zăresc o lumină - o umbră de speranţă distantă, scursă parcă dintr-o altă lume. Schiţând un zâmbet ironic şi răsuflând uşurat mă opresc o clipă pentru a o contempla în toată splendoarea sa. Razele-i pure picurau leneşe printr-o fereastră cât o palmă, agăţată undeva la înălţime şi împodobită cu cioburi de sticlă murdărită de timp. Firele de lumină se mânjeau pervers cu praful plutind în aerul sufocant, dând naştere unei dantelării mişcătoare. Îmi ghidez paşii după lumină şi înaintez pulsând lent devenind o formă tranzitorie între bezna de care mă desprind treptat, şi lumină. Înot printr-o penumbră vâscoasă de praf, într-un cadru întins, monocrom. Privind în jur văd înceţoşat, îndepărtaţi pereţi de lemn înnegrit de timp, putred cu miros pătrunzător. În depărtare lumina proiectată îmi dezvăluie o formă acoperită cu o pănză aspră, greoaie, neagră. Intrigat, trec grăbit prin spaţiul alb-negru şi ajung la pata neagră de pânză înconjurată de haloul luminii căzute prin fereastra ciobită, murdară, plasată undeva deasupra tuturor celor vizibile.
După îndelungate ezitări întind nehotărât mâna şi prind pânza aspră între degete. Privesc în jur după care încep să ridic materialul fibros, încordat, cu degetele-mi încleştate, cu fruntea-mi umezită de sudoare, pregătit pentru tot ce e mai rău. Privind forma dezgolită ochi-mi se măresc de uimire în penumbra care mă flanchează. Sub materialul ca de plumb lumina pătrunde leneşă mângăind forma albă, moale, dezvelind contururile-i fine. O Ofelie dezgolită, culcată pe un pat gros de praf moale, cu braţele-i întinse pe langă corpu-i ocolit de praful care se va înălţa când voi pica în genunchi în faţa ei. Îi privesc ochii-nchişi cu teamă în timp ce trag pânza aspră şi înţepătoare de pe abdomenul ei alb, fin, învelit într-un senzual clarobscur. Însetat, o dezgolesc de tot, contemplănd-o în perfecţiunea-i funebră. Un corp divin, petală al frumuseţii-i interne, o fineţe de o preţiozitate inestimabilă. O puritate sentimentală emanată printr-un trup de o incoruptibilitate sfântă. Asemenea unei păpuşi de ceară pielea ei de un alb moale este punct de reper în decorul spaţiului static.
Însă privirea-mi este intrigată de o umbră ce violează forma nepângărită a sânilor. Caut frustrat corpul ce îndrăzneşte sa păteze sacramentul, lăsându-şi atât de ignorant umbra asupra sa, dar rămân ca trăznit când desluşesc forma ştreangului suspendat stângaci deasupra ei. Învăluit de o durere inexorabilă cad în genunchi în faţa trupului întins hieratic pe ţărână. Un sunet înfundat al căderii se pierde sec în beznă iar praful se ridică tulburat de sentimentul amar al dezolării. Cât de morbidă devine imaginea-mi creată despre această iluzie a perfecţiunii, pocită de seva morţii! Aparenţe înşelătoare învelite într-o ceaţă dionisiacă…
În compania trupului fără suflare mă redescopăr în singurătatea-mi cronică. Cu o ultimă expresie de optimism blazant întind mâna pentru a atinge perfecţiunea macabră a unei zeiţe decăzute. Degetele-mi simt tenul rece dar catifelat al obrazului şi păru-i mătăsos, lung şi negru cu un breton culcat pe fruntea-i marginită de sprâncenele-i subţiri şi moi, elegant arcuite deasupra ochilor închişi cu demnitate asupra ultimii imagini din timpul vieţii. Îmi trec degetele pe buzele-i cărnoase, palide dar rotunjite senzual parcă păstrând încă sunetele ultimului geamăt de plăcere desprins din adâncul sufletului. În timp ce îmi cobor mâna sub bărbia-i rotunjită, pe gâtu-i botticelian, cu o amară tristeţe mă întind lângă ea. O cuprind în braţe lăsându-mi capul pe pieptu-i încă fraged.
Oare ce gânduri au putut împinge o astfel de fiinţă la gestul suprem al disperării? Respirând lent pe pieptui fără suflare sunt ros pe dinăuntru de cognitive dorinţe. Poate amorul profan distruge o astfel de fiinţă izolată de umanitatea mizeră? Poate amorul sacru stinge o astfel de fiinţă imună la amorul profan? Sau poate dimpotrivă, ura vieţii înconjurătoare decăzute a ucis o astfel de formă divină de existenţă rece, incapabilă de iubire sau ataşament. Închid ochii strângând-o mai tare în braţe meditând constant asupra întrebărilor fără răspuns. Într-o dulce stare de somnolenţă, culcat pe pieptu-i fără suflare, cuprinzându-i talia albă, mă las în voia unei amorţeli îmbietoare.
Într-un spaţiu vetust şi obscur două corpuri culcate în lumina unui ciob de sticlă, ţinându-se de mână într-o transă extatică.
