[fragment]
Era o noapte rece de noiembrie. Satul Sacele dormea sub ceata laptoasa care acoperea tinutul muntos. In cate-o casa pierduta sub ceata mai palpaia lumina la fereastra. Luna plina trecea lenesa deasupra padurii adormite luminand ulitele satului. Ea, craiasa aurie a noptii lumina viata nocturna a vietatilor padurii. O bufnita trecea lent sub inelul luminos al lunii acoperind-o cu aripile-i pufoase larg deschise. Ochii sa-i vegheau linistea codrului in timp ce plana insesizabil deasupra ei. Fata-i inteleapta vedea si auzea totul in timp ce ateriza pe creanga unui brad batran si viciat de timp. Privirea sa fu atrasa imediat de zgmotele de sub copac.
Un barbat alergand tulbura linistea nocturna a codrului. Fugea disperat ca sa scurteze drumul. Pantalonii sai negri erau stropiti de noroi. Miscarea-i haotica prin inima padurii se termina brusc cand se impiedica si cazu extenuat in noroi. Se ridica injurand si se uita in jurul sau ca sa nu fie cumva vazut de cineva iar apoi isi relua goana inspre marginea padurii. Cunoscand bine locurile, ajunse repede in sat dar inainte de a pasi pe drumul pavat se opri printre copaci gafaind. Deodata auzi tropote de cai care se apropiau in goana. Se piti in spatele copacului pentru a nu fi zarit urmarind cu atentie drumul. Dupa scurt timp langa el trecu o caruta trasa de doi cai albi. In caruta il recunscu pe unul dintre satenii care se ocupau cu negustoria. Venea din apropiere, din Brasov unde multi sateni isi faceau cumparaturile. Caruta trecu iar barbatul se ridica incet de pe iarba vestejita si pasi incet pe drumul pavat. Ochii sa-i verzi fosforescenti cotrastau cu intunericul strazii iar parul sau negru inchis era umed de transpiratie. Fata-i era inconjurata de aburii eliminati prin respiratie. Verifica din nou ca nu cumva sa fie urmarit iar apoi o lua din nou la fuga. Blana-i noua de urs era acoperita de noroi iar gura-i intredeschisa tremura de frig. In curand ajunse la casa preotului dar vazand ca in fata casei doi vecini stau si discutau se hotari sa sara gardul din spatele casei pentru a nu fi obsrevat. Sari gardul dar din neatentie si-a taiat mana de marginea gardului. Ajungand la intrare, se opri si privi ingandurat usa sparta. Intra incet in casa si in timp ce isi stergea pantofii in hol auzi vocea preotului in sufragerie. Intra in sufragerie si incremeni cand il vazu pe politist.
-Buna seara, tata! ... si buna seara si dumneavoastra domnule Stefan.
-Salut Samuila, raspunse preotul uitandu-se uimit la hainele pline cu noroi ale fiului sau. Ce-ai facut de arati asa? Stefan se intoarse si el cu scaun cu tot si-l masura din cap pana-n picioare pe tanarul speriat si alb la fata.
-Am fost cu niste prieteni si...m-am impiedicat si am cazut in noroi, raspunse Samuila dupa ce se gandi cateva clipe.
-Care prieteni? intreba politistul, caci nu prea ai multi prieteni, si unde ai fost cu ei?
-Lasa-l in pace! ii zise preotul lui Stefan. Du-te fiule sus in camera ta sa te schimbi, iar apoi hai sa mananci ceva inainte sa te culci.
-Multumesc, tata.
Samuila iesi grabit din odaie si urca scarile nervos trantind usa camerei sale. Jos politistul se apropie de parintele Nicoara si-i sopti nervos:
-De ce l-ai lasat sa plece. Trebuia sa-l interogam. Nu vezi ca numai el si carciumarul se potrivesc descrierii tale! batu nervos cu pumnul in masa. Nu vreau sa te supar, cuntinua el dupa ce bau o gura de cafea si se mai calma, dar daca Doamne fereste fiul tau a e implicat in chestia asta atunci ar trebui sa vorbesti cu el si sa-l iei la socoteala.
-Ai dreptate, spuse Nicoara frangandu-si palmele. Tu sa cercetezi cazul si sa-mi spui cand afli ceva nou. Acum du-te si mai vorbeste cu Teodor.
Sus, Samuila se schimba, se inchina in fata icoanelor si se culca ingandurat fara sa mai manance. Inchise ochii strangand perna in brate. Adormi repede in timp ce deasupra casei trecu intr-un zbor lin bufnita ocolind casa inainte de a se intoarce in padure.
