Cercuri. Cerculete

[Fragment]

Spera că azi totul va fi diferit. Ceva îi spunea că inevitabilul se va produce şi va taia şirul zilelor, săptămânilor, lunilor decolorate. Îşi dorea cu disperare să se întoarcă şi să schimbe tot ce s-a întâmplat. Nu mai era ca la început. Schimbarea venea din adânc. Zâmbetu-i devenise fals şi râdea fără poftă, forţată de situaţii pe care le detesta. Devenea treptat doar o fiinţă vie dar fără viaţă, o altă futilă culoare palidă pe faţa posterioară a pământului desfrânat..

Era o geantă neagră cu cercuri roşii. Şi cerculeţe albe lângă catarama metalică. Plasat central, sumar şi elegant, logoul producătorului era un atu în sine. Era mică şi elegantă, conţinând toate inutilităţile pe care le folosea pe parcursul unei zile. O primise cadou de la un “nimeni” în urmă cu şapte luni, la începutul unei relaţii care se mucegăise după prima plăcere umedă. Pentru el, “gunoiul cu cercurile roşi” era doar o monedă de schimb fără nici o altă valoare. Pentru ea, era doar una din zecile pe care le schimba zilnic, uitându-le provenienţa si pretul după ieşirea din mall. Asortându-se perfect cu hainele ei, îi atărna încă pe umăr când se întoarse către fereastra cu jaluzelele închise.

Mirosul persistent îi lăsă un gust amar iar o senzatie de vomă îi urca încet spre buzele-i întredeschise. Întinse mâna şi deschise grăbită fereastra tragand-o intr-o parte. Ca întotdeauna, i se făcuse pielea de găină la auzul scârţâitului metalic. Îsi aplecă capul afară în răcoarea serii şi respiră adânc aerul albastru. Privi în depărtare deasupra dealurilor irizate şi îşi fixă ochii fără să clipească pe soarele roşu care se îneca încet sub un orizont mereu static, sub cerul inalt colorat, fugitiv. Rămase aşa multă vreme până când cercul roşu îi arse ochii. Poate de la soare, sau poate nu, ochii îi erau înlăcrimaţi când se întoarse înapoi spre camera întunecată, secţionată de opace umbre lungi care brăzdau patul cu aşternuturile răvăşite, cu cearşaful alb colorat de cercurile roşii de sânge menstrual, pete de la care ea nu îşi putea lua privirea.

Lăsă geanta să îi alunece de pe umăr lângă fotoliu şi păşind încet se apropie de pat. Tocurile îi pătrundeau fără sunet în covorul moale dar când păşi pe parchetul de lemn pasii-i lenesi se făcură auziti. Se plimbă în jurul aşternuturilor şifonate sălbatic fără să le atingă, scârbită vizibil de ceea ce vedea. Nu era primul semn că totul se duce dracului. Simţea că situaţia i se înrăutăţeşte dar încercase să ignore, sperând că totul va reveni la normal. Sperase că nopţile nedormite şi clipele de durere vor dispărea dacă devin tabuuri. Dar acum simţea că nu mai rezistă, că se prăbuşeşte încet; ametită, căutând o soluţie să-şi recapete liniştea.

Singură în camera imensă, răsuflă zgomotos strângând pumnii după care ieşi în grabă în bucătăria întunecată şi fără să aprindă lumina deschise cu forţă frigiderul căutând sticla de vin. Găsind-o aproape goală o scoase fără ezitare şi trânti uşa. Ca de obicei, nu găsi deschizătorul şi după ce se sătură de căutat îşi încleştă degetele pe dopul de plută băgat ca întotdeauna prea adânc şi trase cu forţă. Degetele subţiri îi alunecară de pe dop dar grăbitâ strânse din nou dopul în mâini. De data aceasta încercă să tragă răsucind însă din nou pielea-i fină alunecă. Oftă zgomotos şi îşi înfipse unghiile roşii în plută si trase cu disperare, ignorând durerea simţită în capătul unghiilor. Dar dopul se rupse brusc si din greşeală scăpă sticla pe gresia colorată umplută acum de cioburi împrăştiate într-o baltă de vin roşu. De data aceasta ţipă scurt şi simţi cu întârziere durerea unghiilor. Lovi cu picioarele isteric cioburile de pe jos şi trase scaunul înalt de bar lângă pultul pe care de obicei lua cina. Se uită încruntată la sticlele mici umezite de vinul roşu şi întoarse capul în partea opusă întinzându-şi mâinile pe pult. Îşi lăsă capul încet pe mâini şi când părul lung îi căzu pe faţă se lăsă dusă de gânduri. Rămase aşa multă vreme, pierdută într-o altă lume, invaluita de intunericul incaperii.

Seul, Coreea de Sud, 2009